Bulevardul Ferdinand nr. 50A, bloc R8, Parter, Constanța

Ce este ortodonția și când trebuie să ne adresăm medicului ortodont – Partea II

Dr. Bartok
13 ianuarie 2020

Tratament ortodontic precoce

Unele anomalii dento-maxilare necesită tratament ortodontic precoce, inițiat la vârste fragede: depistarea obiceiurilor vicioase si a parafuncțiilor, cu scopul de a preveni instalarea unei anomalii dento-maxilare, prin reeducarea funcției perturbate (respirația orală, deglutiția infantilă – prin interpunerea limbii intre arcadele dentare, sugerea degetului sau a buzei sau interpunerea unor obiecte între arcade).

In unele cazuri este foarte importanta depistarea anomaliei la vârste foarte mici, pentru a putea fi tratată cel mai eficient, cu scopul de a împiedica agravarea ei.

Tratamentul precoce poate reduce timpul de tratament sau chiar elimina necesitatea unui tratament ortodontic in adolescenta.

Tratament ortodontic cu aparate mobilizabile sau mobile

În copilărie, se utilizează aparate mobilizabile sau aparate mobile (funcționale).

Sunt utilizate in special in cazul copiilor, intre 7 si 11 ani, in perioada de creștere. 

În unele situații, acest aparat este doar precursorul unui aparat fix (se poarta înaintea purtării unui aparat fix).

Aceste aparate sunt singurele aparate dentare care pot influența, sub control dirijat, creșterea maxilarului si a mandibulei, acestea măresc arcadele, permițând eruperea dinților, alinierea corecta a acestora si corectarea celor înghesuiți. Aparatele mobile (funcționale) sunt utilizate in cazurile in care maxilarul superior si inferior (mandibula) sunt incorect poziționate. 

În vederea confecționării unui aparat mobil, medicul ortodont realizează o amprentă dentară. În funcție de indicațiile medicului ortodont, tehnicianul dentar confecționează aparatul ortodontic mobil.

Pentru a obține rezultatele cele mai bune si pentru a preveni deteriorarea aparatului dentar mobil, trebuie respectate câteva reguli esențiale:

Perioada de purtare

Este esențiala respectarea perioadei de purtare a aparatului: acesta se poarta 12-16 ore/zi (noaptea, acasă) și se scoate in timpul mesei, la joaca și la școala. 

Foarte important de ținut minte de către pacient este că purtarea aparatului nu se întrerupe nici măcar o zi, deoarece riscul de recidivă (revenirea dinților și a maxilarelor in poziția inițiala) este mare. Purtarea aparatului cu intermitente sau mai puțin decât timpul indicat conduce la adaptarea deficitara a aparatului pe dinți si la necesitatea readaptării lui in cabinet sau in laborator; in plus, obținerea rezultatelor dorite este mult întârziata, îngreunata sau chiar imposibila.

Curățarea aparatului

După fiecare masa, pacientul trebuie sa se spele foarte bine pe dinți, după care sa curate si aparatul cu periuța si pasta de dinți si sa îl pună din nou in gura. 

Ori de câte ori este nevoie se va realiza o curățare suplimentara, prin introducerea aparatului timp de 30 minute intr-un pahar cu apa călduța in care s-a dizolvat o tabletă pentru curățarea și dezinfectarea protezelor dentare (Corega, Protefix etc..).

Activarea aparatului

Activarea aparatului dentar mobil se realizează conform îndrumării medicului ortodont și doar la intervalele indicate de acesta. 

La începutul purtării, aparatul dentar poate crea pacientului copil un disconfort sau leziuni bucale care vor dispărea odată cu trecerea perioadei de acomodare, care de obicei durează două săptămâni.

Eficiența tratamentului ortodontic cu aparat mobil depinde de colaborarea pacientului copil si de determinarea acestuia de a-l purta.

Aparatele dentare funcționale de silicon

Aceste aparate sunt realizate din silicon, se poarta noaptea si câteva ore (2-5 ore) pe zi si au rolul de a corecta nu doar poziția dinților si ocluzia, ci si obiceiuri vicioase ca respirația orala, sugerea degetului, degluția infantila etc. si de a trage mandibula mai in fata pentru a stimula creșterea ei si a corecta profilul pacientului si ocluzia (mușcătura). 

Tratamentul ortodontic durează cel puțin un an, deoarece musculatura, dinții si articulația temporo-mandibulara au nevoie de timp pentru a se antrena si, respectiv, poziționa corect. Aparatul se curata cu periuța si pasta.

Ori de câte ori este nevoie se va realiza o curățare suplimentara, prin introducerea aparatului timp de 30 minute intr-un pahar cu apa călduța in care s-a dizolvat o tabletă pentru curățarea și dezinfectarea protezelor dentare ( Corega , Protefix etc..).

Exista aparate funcționale care se poarta singure sau in același timp cu aparatul ortodontic fix, in funcție de complexitatea cazului.

All Smiles

Bulevardul Ferdinand nr. 50A, bloc R8, Parter, Constanța

Zona fostului Cinematograf Republica

Developed by
Scroll Up