Bulevardul Ferdinand nr. 50A, bloc R8, Parter, Constanța

Ce este ortodonția și când trebuie să ne adresăm medicului ortodont – Partea I

Dr. Bartok
1 octombrie 2019

Ortodonția este o specialitate a stomatologiei care se ocupă cu diagnosticul, prevenția si tratamentul problemelor de aliniere dentara sau a problemelor cauzate de incorecta poziție a maxilarelor. De asemenea, se poate concentra pe modificarea creșterii faciale, cunoscută sub numele de ortopedie dento-facială.

Prima consultație

Asociaţia Americană a Medicilor Ortodonţi (AAO) recomandă ca prima vizită a copilului la medicul ortodont să aibă loc cel târziu la vârsta de 7 ani. Un consult la aceasta vârsta oferă medicului ortodont posibilitatea de a recomanda tratamentul adecvat la momentul potrivit.

În cazul anomaliilor, în care se este recomandat tratamentul precoce, se pot obține rezultate care nu pot fi posibile o dată cu terminarea creșterii la nivelul feței și arcadelor dentare. Astfel, amânarea controlului ortodontic până la schimbarea dinților de lapte în dinți permanenți, ar putea fi în dezavantajul copilului, deoarece unele probleme ortodontice pot fi mai ușor de corectat dacă sunt observate timpuriu.

Consultația ortodontică de specialitate oferă informații despre motivul pentru care copilul sau adolescentul are nevoie de tratament, momentul optim pentru începerea tratamentului ortodontic, ce tip de tratament se va folosi/ ce tip de aparat este indicat, durata tratamentului cu aproximație și costul planului de tratament. Tot in cadrul consultației vor fi prezentate consecințele pe termen lung daca nu se va urma un tratament ortodontic.

Semne ale unei mușcături incorecte in copilărie, ce pot indica necesitatea tratamentului ortodontic

  • pierderea precoce (înainte de vreme) a unui dinte temporar (de lapte);
  • Dificultăți in masticație/incizie
  • Respirația orală
  • Sugerea degetului
  • Dinți înghesuiți, malpozitionați sau blocați (care nu apar pe arcade după vârsta de erupție);
  • Maxilarul și mandibula sunt situate la distanță unul de celălalt, fie prea anterior (in fata) fie prea posterior (in spate)
  • Obiceiul de a musca obrajii
  • Dinții frontali superiori situați prea mult în față (protruzie) sau în spatele dinților inferiori
  • Lipsa contactelor intre dinții superiori si inferiori, sau contacte anormale
  • Dificultăți in vorbire
  • Scrâșnitul din dinți
  • Devierea mentonului ( a bărbiei) la deschiderea/închiderea gurii
  • Zgomote la deschiderea gurii in articulația temporo – mandibulară (în zona urechii)

All Smiles

Bulevardul Ferdinand nr. 50A, bloc R8, Parter, Constanța

Zona fostului Cinematograf Republica

Developed by
Scroll Up